Educatie medicala, Info medical
Când sunt sfidările unui adolescent o problemă psihologică?
În copilărie și adolescență, mecanismele de gestionare a stresului și emoțiilor sunt încă imature. În combinație cu schimbări de natură hormonală, socială și de roluri, acest fapt poate determina adolescentul să reacționeze vulcanic în anumite situații. În aceste momente, unii părinți se întreabă dacă reacțiile adolescentului fac parte din sfera normalului sau ar fi bine să intervină în sensul modificării acestora.
Vârsta adolescenței este marcată de schimbări ale dinamicii familiei și preocupărilor copilului. De exemplu, majoritatea adolescenților consideră că relațiile cu prietenii sunt mai importante decât cele cu părinții, fapt ce reprezintă o schimbare majoră față de vârsta copilăriei.
Sfidările adolescenților pot avea, la bază, o dorință tot mai crescută de autonomie. Deși este de așteptat ca această vârstă să fie mai tumultoasă, Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mentale dedică o categorie tulburărilor de comportament disruptiv. Cauzele acestor tulburări sunt, în principal, dificultățile de gestionare ale emoțiilor negative și impulsurilor.
Problemele emoționale pot apărea încă de la vârstă preșcolară sau își pot face debutul abia în adolescența târzie.
Intensitatea problemelor de comportament și conduită poate crește dacă ele nu sunt adresate și tratate, iar, în unele cazuri, se pot croniciza. Totuși, în multe cazuri, tulburările de conduită remit atunci când persoana atinge vârsta adultă.
Diferența dintre o tulburare psihologică și un comportament firesc este dată de indicatori precum frecvența apariției comportamentului negativ, intensitatea acestuia și costurile cu care este asociat. Cu alte cuvinte, atunci când un comportament nedorit apare în mod repetat, are o intensitate crescută și cauzează dificultăți de adaptare sau relaționare, acesta ar putea să depășească limita sănătoasă.
Două dintre tulburările de conduită descrise în Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mentale
Una dintre tulburările menționate în Manualul de Diagnostic al Tulburărilor Mentale (2013) este Tulburarea Opoziționismului Provocator
Copilul care suferă de Tulburarea Opoziționismului Provocator manifestă comportamente sfidătoare și dispoziție iritabilă pentru cel puțin șase luni, prezente în diverse contexte.
Dispoziția iritabilă se poate exprima prin faptul că acesta se enervează și își pierde cumpătul ușor. Comportamentele sfidătoare se pot exprima prin argumente cu figurile autoritare sau cu diferiți adulți, refuzul de a se confirma regulilor, stârnirea conflictelor, căutarea răzbunării și evitarea asumării responsabilității pentru comportamentele și greșelile proprii.
În rândul copiilor mai mici de cinci ani, aceste comportamente apar, în mod uzual, destul de frecvent, datorită specificului dezvoltării psihosociale din acea perioadă. Așadar, frecvența și intensitatea izbucnirilor sunt elemente cheie în vederea stabilirii unui diagnostic. După vârsta de cinci ani, ar fi indicat ca aceste comportamente și stări emoționale să apară mai rar de o dată pe săptămână.
O altă tulburare este Tulburarea de Conduită
Aceasta este caracterizată de un tipar repetitiv de comportament, prin care adolescentul încalcă normele sociale și drepturile celorlalți. Pentru a fi considerat problematic, acest tipar trebuie să dureze minim un an. Este o tulburare care cauzează dificultăți mari de adaptare. Aceasta poate deriva dintr-o Tulburare de Opoziționism Provocator care nu a fost tratată.
Printre comportamentele reprezentative acestei tulburări se numără exprimarea agresivității față de animale sau oameni, mai exact șicanarea celorlalți, inițierea bătăilor, exprimarea cruzimii față de animale sau oameni și distrugerea proprietății altora. Alte comportamente problematice care pot apărea sunt furtul, minciuna, fugitul de acasă și chiulitul frecvent de la școală.
Unii indivizi care suferă de această tulburare au un interes scăzut pentru comportamentele prosociale, exprimat prin lipsa regretului și empatiei, nepăsare în legătură cu performanțele școlare și expresivitate emoțională redusă.
Această tulburare poate debuta în copilărie sau în adolescență.
Printre factorii de risc care pot predispune copilul la dezvoltarea unei tulburări de conduită se numără temperamentul, moștenirea genetică, dificultățile în procesarea și gestionarea emoțiilor, precum și factori care țin de mediul din jur. De exemplu, respingerea parentală, disciplinarea folosind metode „dure”, lipsa supravegherii parentale sau problemele referitoare la consum de substanțe ale părinților.
Pentru un diagnostic corect este indicat să vă adresați unui specialist în sănătate mintală, întrucât „normalitatea” psihologică poate să difere în funcție de vârsta copilului.
