Ce este imunitatea și ce putem face pentru întărirea ei?

SHARE

A venit toamna iar odată cu scăderea temperaturilor, crește numărul infecțiilor respiratorii. Dacă în articolul precedent am aflat mai multe despre răceală și gripă și care sunt deosebirile dintre cele două, acum este timpul să aflăm mai multe despre imunitate și cum putem ajuta organismul nostru să lupte împotriva infecțiilor.

Imunitatea reprezintă totalitatea mecanismelor de apărare ale organismului împotriva agenților patogeni (virusuri, bacterii, paraziți) sau mai simplu spus capacitatea organismului de a lupta împotriva bacteriilor și virusurilor astfel încât să se mențină sănătos și de a face diferența între celulele proprii (self) și cele străine (non-self). Acest lucru se realizează prin intermediul sistemului imunitar, sistem complex alcătuit din mai multe elemente, care prin buna funcționare asigură o imunitate crescută organismului.

Tipuri de imunitate

Există mai multe tipuri de imunitate, clasificare făcută după modul în care este dobândită:

  • În mod natural – înnăscută, nespecifică
  • În mod artificial – dobândită, specifică

Imunitatea naturală sau înnăscută (nespecifică) reprezintă prima linie de apărare a unui organism și se realizează prin intermediul mai multor căi:

  • Barierele mecanice (pielea și mucoasele)
  • Barierele chimice (secrețiile glandelor sudoripare și sebacee, mucusul, secrețiile proprii precum saliva și sucul gastric)
  • Barierele celulare (celulele cu proprietăți fagocitare)

Imunitatea dobândită sau specifică apare ca urmare a unui răspuns imun, după ce organismul a intrat în contact cu agentul patogen, prin dezvoltarea anticorpilor. Poate apărea ca urmare a expunerii naturale sau în urma imunizării, care poate fi realizată prin vaccinare sau prin administrarea de seruri imune.

Sistemul imunitar este un sistem complex, alcătuit din mai multe elemente, care prin buna lor funcționare asigură funcția imună a organismului. Atunci când acesta nu mai funcționează corespunzător, apar mai multe afecțiuni ale sistemului imunitar, dintre care amintim câteva:

  • Alergiile reprezintă un răspuns exagerat și excesiv al organismului la un anumit alergen (praf, polen, mucegai), considerat dăunător de sistemul imunitar, în urma căruia se declanșează o reacție alergică, care se manifestă prin strănut, congestie nazală, lăcrimare și alte simptome neplăcute.
  • Afecțiunile autoimune apar atunci când sistemul imunitar nu este capabil să-și recunoască anumite țesuturi ca fiind proprii, considerându-le străine și declanșează, prin urmare un răspuns imun, atacându-le (lupusul eritematos, artrita reumatoidă, scleroza multiplă).
  • Cancerul limfatic este o afecțiune care afectează sistemul imunitar și care apare la nivelul limfocitelor (globulele albe).

Prin urmare, putem spune că un bun sistem imunitar stă la baza sănătății organismului. De aceea, vedem în jurul nostru persoane care se îmbolnăvesc mai des și mai grav, în timp ce unii oameni se îmbolnăvesc mult mai rar.

 

bol cu afine

 

Ce putem face pentru întărirea sistemului imunitar?

O funcționalitate corespunzătoare a sistemului imunitar depinde de câțiva factori:

  • Regimul alimentar – un regim alimentar sănătos și echilibrat, care să furnizeze un aport corespunzător de nutrienți este esențial pentru o imunitate crescută. Este recomandat consumul alimentelor cu conținut ridicat de vitamina C și antioxidanți, pe care îl găsim în citrice, fructe de pădure, în legume (ardei gras, morcovi) etc. Dietele drastice, care privează organismul de substanțele nutritive necesare, consumul de alimente de tip fast-food, consumul excesiv de alcool, dulciuri, fumatul, vor afecta în cele din urmă și sistemul imunitar, ducând la scăderea funcționalității acestuia
  • Exercițiile fizice – este recomandată zilnic efectuarea a minim 30 de minute de exerciții fizice sau mers pe jos, care pe lângă beneficiile asupra imunității și controlul greutății, aduce și alte multiple beneficii asupra întregului organism
  • Stresul – perioadele prelungite de stres pot afecta funcționarea optimă a sistemului imunitar
  • Somnul – odihna corespunzătoare, în raport cu categoria de vârstă din care faceți parte este absolut esențială și nu poate fi substituită în nici un alt mod.

În perioadele de stres și efort susținut poate fi necesar un aport de multivitamine și minerale, care se găsesc într-o serie de suplimente alimentare și care ajută la întărirea sistemului imunitar.

Imunitatea poate fi îmbunătățită de-a lungul vieții dacă ținem cont de acești factori, care împreună stau la baza unui stil de viață sănătos, și încercăm să menținem un echilibru în tot ceea ce facem.