Stresul - Partea III - Răspunsul organismului la stres

Odată cu evaluarea stimulului și interpretarea lui ca fiind periculoasă, la nivelul organismului se produce un set de reacții hormonale și fiziologice care pregătește organismul pentru luptă sau fugă din fața pericolului. Setul de reacții a fost numit de Hans Selye ca „luptă sau fugi” fiindcă a evoluat de-a lungul istoriei umanității ca mecanism de apărare și supraviețuire în momente în care strămoșii noștri luptau sau fugeau din fața pericolului perceput.

Astăzi, chiar dacă nu ne mai confruntăm cu aceleași pericole ca acum 10000 de ani, percepem stres în alte situații din mediul înconjurător (ex. lipsuri financiare, relații conflictuale). Stresul acut se poate transforma în stres cronic, iar setul de reacții hormonale și fiziologice se repetă la infinit ducând la epuizarea energiei organismului și astfel la diferite boli cronice.

Ca să înțelegem mai bine ce se întâmplă, doar o foarte scurtă introducere de anatomie și fiziologie umană: la baza reacției se află stresul sistemului nervos. Sistemul nervos uman este alcătuit din sistemul nervos central (SNC) format din creier și măduva spinării și sistemul nervos periferic (SNP) format din nervii de la nivelul corpului. Creierul, parte a SNC, este centrul de comandă pentru întregul organism (precum șoferul unei mașini). El comunică cu organismul (ex. inimă, mușchi) și îl pune în mișcare prin intermediul nervilor (sistemul nervos periferic - SNP).

I. Din punct de vedere organic

Din punct de vedere organic, al activității și funcționalității de la nivelul creierului putem împărți astfel:

1. Neocortexul, care include scoarța cerebrală, are nivelul cel mai sofisticat de funcționalitate și include activități ca gândirea, interpretarea și organizarea informațiilor, decizia, memoria, planificarea, înțelegerea și comunicarea, etc.(șoferul care gândește, ia decizii, etc)
2. Sistemul limbic este mai vechi evolutiv decât neocortexul și este răspunzător de emoțiile noastre prin formațiuni ca amigdala, hipotalamus, talamus, hipocamp, glanda pituitară, etc. (partea reactivă la stimuli, precum atunci când un șofer se enervează la volan)
3. Formațiunea reticulară și trunchiul cerebral, care sunt cele mai vechi formațiuni din punct de vedere evolutiv. Au rol de menținere a funcțiilor vegetative ale organismului (ex. bătăile inimii, ritmul respirației sau automatismele unui șofer la volan – schimbarea vitezei).

II. SNP - sistemul nervos periferic

Sistemul nervos periferic, nervii, se împarte în sistemul nervos periferic somatic (ex. roțile unei mașini), și sistemul nervos periferic autonom. Sistemul nervos periferic autonom se împarte la rândul lui în sistem nervos simpatic – cu rol în activarea funcțiilor organismului (ca pedala de accelerație a unei mașini) și sistemul nervos parasimpatic cu rol în inhibarea activităților organismului (ca frâna).

Reacția de stres „luptă sau fugi” începe în creier, când mesajele care sunt transmise de ochii, urechile, simțurile noastre către centrul de comandă sunt interpretate ca fiind periculoase. O dată făcute evaluările la nivelul scoarței cerebrale, stresorul primește și încărcătura emoțională prin intermediul amigdalei (centrul fricii), iar cascada reacțiilor hormonale și fiziologice începe. Amigdala transmite informațiile mai departe către hipotalamus, care este răspunzător de menținerea homeostaziei sau echilibrului intern al organismului (Walter Cannon, 1926).

Hipotalamusul, în încercarea de a menține echilibrul organismului (homeostazia organismului) și de a se adapta situației cu care se confruntă, activează organismul prin intermediul a două căi/axe de transmitere a mesajelor:

1. calea/axa neuronală – rapidă; când hipotalamusul activează SNP autonom simpatic (accelerația mașinii), care la rândul ei activează glandele adrenale și eliberează hormonii epinefrină (adrenalina) și norepinefrina (noradrenalina). Efectele acestora sunt răspunzătoare de creșterea presiunii arteriale, creșterea circulației sangvine la nivelul creierului, creșterea numărului de bătăi ale inimii, intensificarea respirației, vederea/auzul se ascut, eliberarea de glucoză în sânge și creșterea alimentării organismului cu energie; în contrast apare și descreșterea circulației la nivelul gastrointestinal și al pielii (în timpul unei lupte nu am nevoie de o piele frumoasă și bine hidratată și nici nu este nevoie să mănânc). Aceste modificări se petrec aproape instantaneu, iar persoana nu este conștientă de ele.În paralel cu calea neuronală, hipotalamusul activează și
2. calea/axa endocrină sau axa hipotalamo-pituitaro-adrenală – mai lentă; hipotalamusul prin eliberarea hormonului eliberator de corticotropină (CRH) activează glanda pituitară care eliberează hormonul adenocorticotropic (ACTH). Acesta la rândul său activează glanda adrenală care eliberează cortizolul. Prin secreția de cortizol, această axă are rolul de a menține activitatea SNP simpatic și parasimpatic (mașina merge).

Cu cât stresul se prelungește cu atât se prelungește și secreția de cortizol și organismul este în permanentă stare de „luptă sau fugi”. Un stres, chiar și de intensitate mică, dacă este un stres cronic are această caracteristică – de activare a organismului. Dacă după o perioadă, stimulul din stresor este reinterpretat ca neutru, atunci secreția de cortizol scade, intră în acțiune SNP periferic parasimpatic (frâna), amigdala nu mai transmite reacția de frică iar organismul se liniștește. Stresul acut, de moment, duce la o suită de reacții, care are ca obiectiv adaptarea organismului, în timp ce în cazul stresului cronic această suită de reacții este repetată până la epuizarea organismului.