Donarea de organe reprezintă procesul prin care un organ, o parte dintr-un organ sau mai multe organe sunt transplantate unuia sau mai multor receptori. Donatorii pot fi în viață în momentul donării sau pot fi decedați. În articolul din această săptămână vom discuta mai multe despre donarea de la persoane decedate, iar săptămâna viitoare, despre cea de la persoane care sunt în viață.
Din punct de vedere statistic, la nivelul Statelor Unite:
În România:
Ce poate fi prelevat de la un donator decedat?
Cum funcționează?
Prin exprimarea în timpul vieții a opțiunii în favoarea donării printr-un act notarial de consimțământ pentru prelevare sau înscrierea în „Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule”.
Pentru pacienții cu traumatisme cranio-cerebrale (adesea ca urmare a accidentelor auto), anevrisme cerebrale sau alte situații care pot duce la instalarea morții cerebrale, devenind astfel eligibili pentru donarea organelor, se depun toate eforturile pentru a salva viața pacientului, indiferent dacă este sau nu un donator înregistrat.
Înregistrarea activității cerebrale – în cazul în care survine moartea, este necesară terapia artificială pentru menținerea bătăilor inimii, până la stabilirea diagnosticului de moarte cerebrală. Abia după aceea, dacă potențialul donator este eligibil și și-a exprimat dorința în acest sens sau familia și-a dat acordul, se poate face prelevarea organelor. Moartea cerebrală este ireversibilă. Timpul este esențial, fiecare oră care trece, duce la compromiterea ireversibilă a organelor care ar putea fi prelevate.
Ce putem face?
Cu toate că, în România, în ultimii ani, donarea de organe a pacienților aflați în moarte cerebrală este într-o ușoară creștere, listele de așteptare sunt cu mult mai lungi decât zecile de transplantări care au loc.
Acesta reprezintă încă un subiect tabu în țara noastră, mai ales din cauza lipsei de educație și mediatizare în acest sens, prin care oamenii ar putea conștientiza importanța unui astfel de gest. Donarea de organe înseamnă viață.