Donarea de organe – Partea întâi

SHARE

Donarea de organe reprezintă procesul prin care un organ, o parte dintr-un organ sau mai multe organe sunt transplantate unuia sau mai multor receptori. Donatorii pot fi în viață în momentul donării sau pot fi decedați. În articolul din această săptămână vom discuta mai multe despre donarea de la persoane decedate, iar săptămâna viitoare, despre cea de la persoane care sunt în viață.

Din punct de vedere statistic, la nivelul Statelor Unite:

  • Peste 113000 bărbați, femei și copii se află pe lista de așteptare începând din ianuarie 2019
  • 36528 transplante au fost realizate în anul 2018, în timp ce în fiecare zi 20 de oameni mor așteptând un transplant
  • 95% dintre adulți susțin donarea de organe, dar numai 58% sunt efectiv înscriși pe listele de donare
  • La fiecare 10 minute încă o persoană este adăugată pe listele de așteptare în vederea unui transplant
  • Doar 3 persoane din 1000 întrunesc în momentul decesului condițiile necesare efectuării donării de organe/prelevării organelor
  • Un donator poate salva 8 vieți, pe lângă redarea vederii

În România:

  • Conform Registrului Național al Agenției Naționale de Transplant, la sfârșitul anului 2018, se aflau 5255 persoane pe lista de așteptare pentru un transplant renal, 573 persoane pentru transplant hepatic, 253 persoane pentru cornee, 214 persoane pentru cord
  • În anul 2018 au fost realizate 183 transplante renale, din care 119 au fost de la donatori în moarte cerebrală, 69 transplante hepatice, 7 transplante de cord
  • Tot la sfârșitul anului 2018, erau 9900 de pacienți în dializă, iar 13 persoane au decedat așteptând un transplant; 32 pacienți decedați în așteptarea unui transplant hepatic și 9 pacienți decedați în așteptarea unui transplant cardiac

photo-1601297132048-941b5a1f84a6

 

Ce poate fi prelevat de la un donator decedat?

  • 8 organe importante
  • Corneea
  • Țesuturi (spre exemplu, pielea)
  • Membrele superioare sau fața

Cum funcționează?

Prin exprimarea în timpul vieții a opțiunii în favoarea donării printr-un act notarial de consimțământ pentru prelevare sau înscrierea în „Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule”.

Pentru pacienții cu traumatisme cranio-cerebrale (adesea ca urmare a accidentelor auto), anevrisme cerebrale sau alte situații care pot duce la instalarea morții cerebrale, devenind astfel eligibili pentru donarea organelor, se depun toate eforturile pentru a salva viața pacientului, indiferent dacă este sau nu un donator înregistrat.

Înregistrarea activității cerebrale – în cazul în care survine moartea, este necesară terapia artificială pentru menținerea bătăilor inimii, până la stabilirea diagnosticului de moarte cerebrală. Abia după aceea, dacă potențialul donator este eligibil și și-a exprimat dorința în acest sens sau familia și-a dat acordul, se poate face prelevarea organelor. Moartea cerebrală este ireversibilă. Timpul este esențial, fiecare oră care trece, duce la compromiterea ireversibilă a organelor care ar putea fi prelevate.

Ce putem face?

  • Înregistrați-vă ca donator
  • Discutați cu familia despre dorința dumneavoastră, pentru ca la momentul potrivit să fie pregătiți
  • Încurajați-vă familia și prietenii să devină și ei donatori

Cu toate că, în România, în ultimii ani, donarea de organe a pacienților aflați în moarte cerebrală este într-o ușoară creștere, listele de așteptare sunt cu mult mai lungi decât zecile de transplantări care au loc.

Acesta reprezintă încă un subiect tabu în țara noastră, mai ales din cauza lipsei de educație și mediatizare în acest sens, prin care oamenii ar putea conștientiza importanța unui astfel de gest. Donarea de organe înseamnă viață.