Cum ne protejăm sănătatea mintală în contextul COVID-19?

SHARE

Nu demult am privit cu scepticism situația îngrijorătoare din China, punându-ne întrebarea: Suntem sau nu în pericol? Astăzi, răspunsul este evident. Universal valabil, răspunsul este da, dar în același timp, acest răspuns aduce cu sine alte frământări, întrucât nu este evident dacă această pandemie ne afectează mai mult sănătatea fizică sau pe cea psihică?

Având in vedere contextul actual, foarte multă lume suferă de anxietate, mai exact, de frica de îmbolnăvire cu acest tip de virus.

Anxietatea este consecința unui stil disfuncțional de gândire, alimentat cu precădere de influențele negative, regăsite atât în mediul online (Facebook, Twitter etc.), cât și în mass-media și televiziune. De altfel, s-a și observat de către entitățile competente și au fost deja publicate articole despre această „bombardare” masivă cu știri false, menite a destabiliza psihicul uman.

Aceste știri au în spate un mecanism complex de a face bani, iar acesta se regăsește atât în reclamele postate pe marginile paginilor web, cât și în ratingul pe care îl fac emisiunile de știri. Totul se leagă de o dorință masivă de a exploata financiar o situație grea prin care trece umanitatea și a scoate maximul de profit.

Astfel de tactici sunt exemplificate prin fundalul galben ce apare pe micile ecrane cu texte de genul: „Criza în sistemul de sănătate...”, „Decese în masă...” etc. Această realitate nu este contestată de nimeni, dar oare cât sunt de benefice asemenea informații pentru sănătatea sistemul nostru cognitiv?

Răspunsul evident este unul negativ. Bombardarea cu astfel de informații ne face mai anxioși, ne determină gânduri negative și reduce perspectiva pozitivă asupra vieții individuale. În același timp, interacțiunea cu cei apropriați nouă este una tensionată, întrucât se citește în paralimbajul nostru că nu ne simțim bine emoțional. Pe o perioadă lungă de timp, asemenea emoții ajung să ne macine și ultima fărâmă de optimism pe care o mai aveam.

man running

 

Ce putem face pentru a ne proteja sănătatea mintală?

  • Reducem timpul pe care îl petrecem în fața televizorului sau în mediul online. Putem să încercăm să ne informăm din surse credibile și astfel, să evităm expunerea la știri alarmante false.
  • Evităm să ne informăm seara, înainte de culcare și să facem acest lucru, în timpul zilei, dându-i timp creierului să proceseze veștile proaste.
  • Timpul rămas îl putem valorifica interacționând cu propria familie, de exemplu dialog, jocuri de societate, rugăciune în familie, gătit împreună etc.
  • Încercăm să promovăm o sănătate mintală prin schimbarea stilului dezadaptativ de gândire, neutralizând prin dialog intern/rațional gândurile negative, de exemplu: "Mă ajută cu ceva gândul acesta? Este logic cum gândesc? Am vreo dovadă că așa se va întâmpla?" De asemenea, trebuie să facem și schimbări comportamentale adaptative. Cel mai la îndemână este sportul.
  • Sportul și mișcarea ajută creierul să elimine oxitocină, serotonină și dopamină. Acești neurotransmițători ai fericirii vor crea o senzație de bine psihică și vor elimina orice formă de influență negativă a gândurilor disfuncționale asupra creierului nostru.

Așadar, este foarte important să ne menținem mintea ancorată în prezent, adică în timpul pe care putem să îl controlăm. Toate stările depresive vin dintr-un trecut nedorit și toate fricile vin dintr-un viitor pe care încă nu l-am trăit. Să încercăm să fim optimiști și să ne bucurăm de fiecare moment al vieții noastre!