Cum ne pregătim pentru sezonul cald

SHARE

Zilele călduroase sunt tot mai aproape și ne duc cu gândul la pregătirile pe care de obicei le facem, dar și la cele pe care ar fi indicat să le facem o dată cu venirea verii, pentru a ne pregăti organismul într-un mod sănătos. 

Ar fi important însă de reținut atunci când ne gândim la corpul nostru, că există anumite aspecte de care trebuie să ținem cont pe parcursul întregului an, și nu doar în apropierea unei anumite perioade sau anotimp.

 

Alimentația

Zilele calde aduc cu ele o varietate de legume și fructe din care putem alege pentru a ne asigura atât aportul de nutrienți necesari pentru a ne menține sănătoși, dar și pentru a avea mese mai ușoare, adaptate sezonului estival, când este recomandat ca mesele să nu fie prea consistente.

Fructele și legumele proaspete ar trebui să fie incluse în alimentația zilnică, alături de carbohidrații integrali (cereale, pâine, paste din făină integrală) și alimente cu conținut de grăsimi sănătoase (avocado, nuci, alune, ton, somon, ouă etc). 

Alături de o alimentație echilibrată, consumul de apă (minim 2.5 litri / zi) este indicat pentru a compensa pierderile de apă care au loc prin transpirație, din cauza temperaturilor ridicate, și pentru a menține un grad corespunzător de hidratare al organismului.

 

iwona-lach-psuWeghs_CM-unsplash

 

Scăderea în greutate

Este de obicei primul lucru la care ne gândim în apropierea verii. Cum să facem să eliminăm cât mai rapid cele câteva kilograme acumulate pe parcursul iernii. 

Am putea evita aceste situații prin adaptarea dietei din anotimpul rece la gradul de activitate fizică efectuată. 

Dacă totuși nu am reușit să respectăm aceste reguli, și ne aflăm în situația în care trebuie să dăm jos niște kilograme, cel mai bine ar fi să ne adresăm unui nutriționist și să nu încercăm să ținem diete drastice sau să ne înfometăm. 

Dietele drastice, aduc după sine dezechilibre hormonale și pot duce în timp la afecțiuni grave. Un medic nutriționist sau un dietetician ne pot recomanda un regim dietetic personalizat, care alături de exerciții fizice efectuate regulat reprezintă cheia spre o slăbire sănătoasă.

 

Îngrijirea tenului

Vara, datorită umidității și a temperaturii ridicate, tenul are nevoie de o îngrijire suplimentară, care să țină cont de fiecare tip de ten. 

Este important să respectăm câteva reguli simple pentru a avea tenul sănătos:

  • Folosirea unor produse cu textură lejeră, care să nu încarce tenul
  • Menținerea tenului și buzelor hidratate, atât prin folosirea unor creme hidratante cât și printr-un consum ridicat de apă 
  • Folosirea produselor cu factori de protecție. Produsele cu factori de protecție se recomandă să fie aplicate pe tot parcursul anului atunci când suntem expuși razelor soarelui, dar cu atât mai mult în timpul verii
  • Evitarea machiajului sau dacă acest lucru nu este posibil, aplicarea unui machiaj ușor
  • Adaptarea rutinei zilnice de îngrijire a tenului pentru tenul gras și pentru cel sensibil prin folosirea unor produse special concepute pentru aceste tipuri de ten
  • Evitarea expunerii la soare la ora prânzului pentru prevenirea afecțiunilor pielii, dar și pentru a preveni îmbătrânirea prematură
  • Evitarea expunerii la soare a zonelor cu nevi pigmentari (alunițe)
  • Demachierea în fiecare seară înainte de culcare (chiar dacă nu am folosit machiaj)

 

Îngrijirea părului

Nu doar tenul are nevoie de o îngrijire specială pe timpul verii, ci și părul. Ar fi indicat să ținem cont de câteva reguli simple, pentru a ne asigura că vom avea o podoabă capilară așa cum ne dorim:

  • Menținerea hidratării prin folosirea unor șampoane și balsamuri care să aibă un efect de hidratare
  • Folosirea produselor cu protecție solară
  • Evitarea produselor de coafare (spumă, cremă, fixativ etc) care încarcă și îmbâcsesc părul
  • Tăierea regulată a vârfurilor despicate
  • Clătirea părului după o baie în piscină sau în apa mării (sau folosirea unei căști pentru înot)
  • Evitarea coafării folosind dispozitive care folosesc temperaturi ridicate (uscător de păr, placă, ondulator etc)
  • Adoptarea unor coafuri lejere

Așadar, pentru a ne putea bucura din plin de beneficiile verii, dar și ale unui organism sănătos, este esențial să acordăm o atenție sporită atât alimentației, cât și îngrijirii corpului și să încercăm pe cât posibil să evităm expunerea la soare în exces, chiar și în perioada concediului.