Fie că este vorba de o zi mai grea sau că este vorba de o perioada mai lungă de timp, viața poate să fie stresantă. La un moment dat, fiecare dintre noi avem momente când ne simțim copleșiți. Pentru a putea face fața mai bine condițiilor pe care le întâlnim este bine să știm, în primul rând, cu ce ne confruntăm.
Definiția și conceptualizarea stresului
Noțiunea de stres a fost introdusă și definită de Hans Selye între anii 1950-1970. Acesta, pornind de la studiile sale referitoare la acțiunea hormonilor sexuali asupra funcționalității organismului, a definit stresul ca fiind reacția de mobilizare a organismului în fața unui pericol pe care se întâlnește. Astfel stresul este definit ca – reacție a organismului (ex. emoțională – agitație, îngrijorare; comportamentală – plâns, insomnii, ceartă, etc; biologică – palpitații, dificultăți de respirație) iar stresorul este definit ca – stimulul pe care organismul îl întâlnește și care, în mod indirect, provoacă reacția de stres (ex: deadline la serviciu; examene; certuri în familie; nuntă; etc). Cu alte cuvinte, stimulul cauzează indirect reacția de stres.
Ce se poate investiga?
Legătura directă, de cauzalitate, nu este stimulul în sine ci modul în care noi percepem acest stimul. Acesta legatură directă, modul de interpretare/percepere a stimulului, este veriga lipsă care a completat teoria lui Selye. Richard Lazarus a fost cel care a dat tușa finală a definiției stresului așa cum îl cunoaștem astăzi spunând că reacția de mobilizare a organismului din definiția lui Selye nu poate să aibă loc fără ca persoana să nu facă o judecată de valoare/o evaluare a stimulului și a propriilor abilități de a face față acestuia.
Astfel, când o persoană se confruntă cu un stimul, face o primă judecată de valoare, o evaluare a stimulului cu care se confruntă. Această evaluare cognitivă implică gândirea, rațiunea, decizia, atenția, memoria, precum și alte procese cognitive. În urma acestei prime evaluări, persoana hotărăște dacă stimulul pe care îl întâlnește este de natură a îi impacta ori nu viața, sănătatea, confortul personal, prestigiul, etc.. Dacă stimulul nu este perceput ca afectând viața/persoana, acesta este categorizat ca neutru și procesul se încheie cu ignorarea lui. Dacă, în schimb, stimulul este interpretat ca afectând viața/persoana, acesta este categorizat ca fiind periculos și amenințător și se transformă în stresor.
Un stimul interpretat ca periculos duce la o a doua evaluare /interpretare. De data aceasta, nu se mai evaluează stimulul (acum stresor), ci se evaluează propriile abilități de a face față pericolului sau provocării. În această a doua evaluare persona se concentrează asupra propriilor resurse fizice, rețeaua socială, posibilități financiare, etc cu ajutorul cărora poate controla situația.
Reacția de stres, este practic, un dezechilibru care apare între prima și a doua evaluare. Dacă stimulul este perceput ca periculos (prima evaluare - stimul) iar persoana percepe că nu are resursele necesare de a-i face față (a doua evaluare - eu) atunci apare și reacția de stres. Un stimul neutru se transformă într-un stresor. În cazul acesta, persoana este pusă în situația de a fugi de stresor sau de a se lupta cu el, ceea ce spunem că este reacția de ‚fight or flight’ sau reacția de ‚luptă sau fugi’.
Dacă stimulul este perceput ca fiind periculos (prima evaluare - stimul) dar persoana se percepe ca având abilitățile de a-i face față (evaluare secundară - eu), reacția de stres este scăzută, minimă, situația fiind o provocare.
Exemplu
Urmează un examen la școală/deadline la serviciu. Faptul că eu percep că trebuie să iau notă maximă la examen/ termin proiectul fără întârziere (evaluare primară - stimul) și că nu am cunoștiințele necesare să promovez cu brio examenul/ nu am timp suficient și depind de alții ca să termin la timp proiectul (evaluare secundara - eu) îmi provoacă reacția de stres (îngrijorare, agitație, insomnii, apetit crescut/redus, iritabilitate, etc).
Cu alte cuvine, stresul nu este cauzat de evenimentul cu care ne confruntăm. Stresul vine din modul în care eu interpretez evenimentul respectiv. Evenimentul în sine, fără interpretarea mea, nu are nici o influență.