Sănătate mintală, Wellness
Vocea globală a demenței
Campania anuală, lansată de Federația internațională a bolii Alzheimer, Alzheimer’s Disease International (ADI), reprezintă vocea globală a demenței, sprijinind creșterea gradului de conștientizare, cunoaștere și identificare a metodelor de gestionare a acestei afecțiuni.
Tema campaniei de anul acesta, ”Cunoaște demența, Cunoaște boala Alzheimer” se focusează asupra sprijinului oferit atât pacienților diagnosticați cu boala Alzheimer cât și aparținătorilor acestora, adresându-se astfel impactului pe care boala îl produce la nivel individual, fizic și psihologic, familial dar și social sau economic.
Demența reprezintă un termen-umbrelă atribuit unor serii de simptome cauzate de boli care afectează creierul, cu impact asupra memoriei, capacității de a gândi, comportamentului și emoțiilor, iar cea mai comună formă este reprezentată de maladia Alzheimer.
Obiectivele campaniilor
Prin realizarea acțiunilor de conștientizare și informare, Federația internațională a bolii Alzheimer, Alzheimer’s Disease International, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, depun eforturi pentru a atrage atenția asupra demenței, în sensul obținerii contribuției globale din partea profesioniștilor din domeniul medical, aparținătorilor, comunităților și reprezentaților guvernamentali.
Printre obiectivele majore vizate de aceste campanii se numără elaborarea unor politici guvernamentale menite să susțină și să îmbunătățească cadrul legislativ cu privire la boală și stigmatul creat în jurul acesteia. De asemenea, se urmărește încurajarea investițiilor, care să sprijine inovația, dezvoltarea și cercetarea, pentru perspective mai optimiste de la an la an.
Impactul bolii asupra familiei și îngrijitorilor
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, îngrijitorii persoanelor cu demență reprezentați (cel mai adesea) de membrii familiei și de apropiați petrec în medie 5 ore pe zi oferindu-le acestora sprijin și supraveghere. Pe lângă stresul major generat de presiunea fizică, emoțională și financiară, îngrijitorii neoficiali au nevoie totodată de suport din partea sistemului de sănătate, social, economic și legal.
În prezent, 50% din costul global al demenței este atribuit acestui tip de îngrijirii informale.
Impactul social și economic
În ceea ce privește costurile îngrijirilor medicale și sociale atribuite demenței, există implicații semnificative din punct de vedere social și economic. Astfel, costul social global estimat, pentru cheltuieli cu îngrijiri formale și informale a depășit 1.3 trilioane de dolari, estimându-se ca până în 2030 suma să crescă la 2.8 trilioane de dolari, dat fiind faptul că atât numărul cazurilor de îmbolnăviri cât și costurile asociate îngrijirii sunt în creștere.
În prezent, Organizația Mondială a Sănătății recunoște demența ca fiind o prioritate de sănătate publică. În 2017, Adunarea Mondială a Sănătății a aprobat planul global de acțiune 2017–2025 privind răspunsul de sănătate publică pentru problema demenței.