10 pentru sănătatea mintală
Federația Mondială pentru Sănătate Mintală (WFMH) stabilește în 1992, data de 10 octombrie ca Ziua Internațională a Sănătății Mintale. Campaniile anuale sunt menite să sporească nivelul de educație globală, prin conștientizare și înțelegerea cât mai bună a suferințelor mintale.
Campaniile oferă pârghii de mobilizare a efortului tuturor părților interesate din domeniul sănătății mintale, oferindu-le acestora posibilitatea de prezenta și îmbunătăți contribuțiile, acțiunile și angajamentul la nivel individual și global. Totodată, scopul este să se identifice soluții și mijloace prin care asistența medicală mintală să devină o realitate tangibilă pentru oamenii din întreaga lume.
Nevoia de implicare este cu atât mai mare cu cât pandemia de COVID-19 a creat o criză globală și în domeniul sănătății mintale, alimentând stresul pe termen scurt și lung, afectând în consecință sănătatea mintală a milioane de oameni.
Estimările Organizației Mondiale a Sănătății indică o creștere atât a anxietății, cât și a tulburărilor depresive cu peste 25% în primul an de pandemie. În același timp, serviciile de sănătate mintală au fost serios afectate, iar diferența dintre disponibilitatea și calitatea acestora și nevoile de tratament s-a mărit considerabil.
„Să facem din sănătatea mintală și bunăstarea tuturor o prioritate globală” - tema campaniei anului 2022
Organizația Mondială a Sănătății face apel către indivizi, comunități și guverne, pentru aprofundarea interesului și a valorii pe care le oferim sănătății mintale, corelate cu responsabilitate și investiții care implică toate sectoarele de activitate. „Asistența medicală mintală are nevoie de sprijin astfel încât întregul spectru de nevoi de sănătate mintală să fie satisfăcut printr-o rețea comunitară de servicii și suport accesibile și de calitate”.
Ce facem noi
La Telios, ne identificăm cu modalitatea de abordare a Organizației Mondiale a Sănătății, în ce privește rolul colectiv în creșterea gradului de conștientizare cu privire la intervențiile preventive și de răspuns asupra problemelor de sănătate mintală precum și de sănătate, în general. Și pentru că ne dorim o lume în care sănătatea mintală este apreciată, promovată și protejată, punem mare preț pe educarea continuă, inițiative sau acțiuni voluntare, parteneriate și servicii care să sprijine oferirea de șanse egale la îngrijire și asistență medicală personalizată, accesibile din toate punctele de vedere.
În acest sens, echipa Telios organizează workshop-uri și webinarii periodice, acțiuni de responsabilitate socială pentru grupuri defavorizate ori vulnerabile, sau de conștientizare a celor mai apăsătoare probleme din prezent dar și a celor care au fost neglijate sau nu au fost prioritizate din diferite rațiuni. Educarea continuă se realizează atât în cadrul echipei dar și pentru public, prin articolele specialiștilor de pe blog sau din social media. Mai mult de atât, prin serviciile disponibile, Telios se adresează și deservește categorii diverse de vârstă, de nivel social sau de interese ori nevoi.
„Cred că cel mai bun mod de a gestiona gândurile este să ne educăm mai întâi pe noi înșine. Trebuie să înțelegem pe deplin modul în care o boală mintală se poate simți pentru cineva înainte de a vorbi despre aceasta”, psiholog K. Morton