Infecția parazitară cu oxiuri

Infecția cu oxiuri (oxiuroză sau oxiuriază) este foarte întâlnită, atât în rândul copiilor, cât și al adulților și afectează toate categoriile sociale.

Ce este infecția cu oxiuri?

Oxiurul (Enterobius vermicularis, alături de recent descoperitul Enterobius gregorii), este un vierme nematod parazit mic, de aproximativ 1 cm lungime, rotund, alb-gălbui, care trăiește la suprafața mucoasei colonului ființelor umane. Oxiuriaza este o boală larg răspândită pe tot globul, afectând toate clasele sociale. Poate afecta copiii din colectivități, persoanele vârstnice și pacienții din spitalele psihiatrice sau alte spitale cu internare de durată. Se estimează că la nivel mondial, aproximativ 30% dintre copii sunt afectați.

Care sunt simptomele infecției cu oxiuri?

Simptomul principal este reprezentat de pruritul (mâncărimea) anal și perianal, mai ales nocturn, când este mai accentuat. Intensitatea acestuia este variabilă, dar dacă pruritul este sever, poate afecta calitatea somnului, forțând persoana infectată să se scarpine. Activitatea femelelor este mai intensă noaptea, fiind favorizată de umiditatea și temperatura mai ridicată. În unele cazuri, acești paraziți pot fi observați în regiunea anală sau în pliurile mucoasei anale, în scaun sau pe lenjerie.

Cum se transmit oxiurii?

Infecția cu oxiuri se răspândește foarte ușor. Sursa de infecție este reprezentată de persoana infestată cu aceștia. Copiii mici, din colectivități, sunt mai predispuși infecției, nefiind obișnuiți și conștienți de importanța spălării frecvente a mâinilor și adesea ei sunt cei care răspândesc infecția și celorlalți membri ai familiei. Atunci când pacientul se scarpină, pe mâinile și sub unghiile acestuia ajung ouăle depuse, care sunt transmise cu ușurință altor persoane și pe diferite suprafețe sau obiecte, unde în condiții de temperatură și umiditate prielnice pot rezista chiar și 3 săptămâni. Contaminarea se mai poate face prin inhalare, de exemplu prin scuturarea lenjeriei de pat, contaminate în prealabil cu ouăle parazitului, ștergerea prafului sau măturare, ouăle fiind foarte ușoare și putând fi purtate de vânt cu ușurință. Autoinfecția este o altă modalitate de transmitere directă a ouălor din zona anală și perianală, prin intermediul mâinilor și unghiilor contaminate, și alături de o igienă precară, se creează astfel un cerc vicios.

Animalele de companie (câini, pisici) nu pot transmite oxiurii. Omul este singurul rezervor animal al acestora. Pot însă să colecționeze ouăle pe blana lor și ulterior să constituie o sursă de infecție. 

Cum diagnosticăm infecția cu oxiuri?

Testul de amprentă anală (cu banda scotch sau celofan) este cea mai eficientă metodă de depistare a ouălor de oxiuri. Recoltarea se face dimineața înaintea efectuării toaletei perianale și a defecării. Banda adezivă se aplică în jurul zonei anale și apoi aceasta este examinată la microscop. Pentru o acuratețe cât mai mare a diagnosticului este recomandat ca procedeul să fie repetat timp de 3 zile consecutive.

Cum se tratează infecția cu oxiuri?

Infecția cu oxiuri se tratează ușor, tratamentul se face cu derivați de benzimidazol (mebendazol, albendazol). Administrarea se face în doză unică, care se repetă la interval de 7 sau 14 zile, în funcție de substanța medicamentoasă recomandată. Se impune o igienă riguroasă și este necesară tratarea tuturor persoanelor din anturaj, indiferent dacă prezintă sau nu simptome. Există câteva măsuri care trebuie respectate pentru a elimina oxiurii și pentru a preveni reinfecția:

• Spălarea tuturor așternuturilor, prosoapelor și a pijamalelor la o temperatură cât mai ridicată (sau chiar fierberea acestora)
• Tăierea unghiilor cât mai scurt și curățarea acestora cu o periuță
• Curățarea riguroasă a podelelor, blaturilor, jucăriilor – a tuturor suprafețelor sau obiectelor cu care persoana infestată a intrat în contact
• Aspirarea cu conștiinciozitate a covoarelor și carpetelor
• Evitarea scuturării lenjeriei de pat, a păturilor sau orice alte obiecte care ar putea fi contaminate
• Respectarea măsurilor riguroase de igienă (spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de prepararea și consumarea alimentelor, după folosirea toaletei, după schimbarea scutecului, efectuarea zilnică a toaletei, schimbarea zilnică a lenjeriei intime, folosirea prosoapelor individuale) și după terminarea tratamentului pentru a preveni reinfecția.