Mulți dintre noi consideră că este o idee bună să consume multivitamine zilnic, pe principiul: “De stricat nu strică, poate ajută”. Și, datorită faptului că mulți dintre noi nu reușesc să consume suficiente fructe și legume bogate în vitamine, cu siguranță un mic supliment constituie un “plan B” rezonabil.
În realitate, răspunsul este puțin mai complicat. În primul rând, majoritatea noastră obținem suficienți nutrienți din dieta noastră curentă (chiar dacă nu este una optimă), așa încât nu suferim de deficiențe de vitamine sau minerale din punct de vedere clinic. Cu mulți ani în urmă, deficiențele de vitamine și de minerale (ca vitamina C - care cauzează scorbut când lipsește din dietă, vitamina D - care poate duce la afecțiuni ale oaselor sau rahitism, iod - care acum este adăugat în sarea de masă - poate cauza boli ale tiroidei sau gușă), reprezentau probleme grave pentru sănătatea populației. În ziua de astăzi însă aceste boli sunt rar prezente la controlul medical.
Cu toate acestea, ani de cercetări în domeniul medical sugerează că anumite vitamine și minerale sunt bine de administrat în anumite situații. Ar necesita câteva capitole într-o carte pentru a explica toate detaliile și nuanțele, însă vom încerca să sumarizăm aici pentru dumneavoastră cele mai importante puncte.
Peste 65 de ani: Pe masură ce îmbătrânim, deficiențele de vitamine și minerale devin mai des întâlnite. Vitamina D, zincul și vitamina B12 sunt cele mai comune deficiențe întâlnite la pesoanele în vârstă.
Degenerescența maculară cauzată de înaintarea în vârstă: Persoanele care suferă de această afecțiune a ochilor pot beneficia de administrarea de suplimente cu vitamine bogate în luteină, beta-caroten, Vitamina A, C, E și mineralele zinc și cupru. Suplimentele administrate pentru sănătatea ochilor pot reduce riscurile legate de pierderea vederii odată cu înaintarea în vârstă.
Malnutriție/Subnutriție: În cazul în care consumați o cantitate redusă de nutrienți (fie datorită dietelor extreme, veganismului sau problemelor medicale ca ulcerul sau cancerul gastric) cresc șansele să aveți o deficiență de vitamine sau minerale. Persoanelor care consumă puține calorii (sau mâncare de calitate inferioară) le este recomandat să consulte doctorul în legatură cu nevoile de suplimentare cu vitamine și minerale.
Vindecarea rănilor: Rănile mari (cauzate de accidente, arsuri, intervenții chirurgicale sau ulcere diabetice etc.) se vindecă mai repede dacă se suplimentează cu vitaminele A, C, E și zinc.
Sarcina: Dacă sunteți însărcinată sau încercați să rămâneți însărcinată este recomandat să vă suplimentați prenatal dieta cu suplimente care includ acid folic, fier, iod și calciu.
Anemie cronică sau pierderi recente de sânge: Dacă suferiți de anemie cauzată de deficiența de fier este recomandat să folosiți suplimente de fier. De reținut că suplimentele de fier administrate oral cauzează constipație semnificativă.
Bypass gastric: Dacă ați suferit o intervenție de bypass gastric, probabil veți avea o capacitate redusă de a absorbi nutrienți. Deși afecțiunea cea mai des întâlnită după un bypass gastric o reprezintă niveluri scăzute de vitamina B2, este posibil să fie afectate și cele de acid folic, zinc, cupru, calciu și vitamina D.
Consum ridicat de alcool: Este posibil ca acidul folic și vitaminele B1 și B12 să aibă un nivel scăzut și vor necesita suplimentare pentru persoanele care consumă alcool în cantități ridicate și frecvent.
Pot multivitaminele să dăuneze?
Este important de știut că suplimentele alimentare se supun unui set de reguli diferite față de cele pentru alimente și medicamente.
În cazul în care administrarea multivitaminelor duce la depășirea dozei recomandate pentru diverse vitamine și minerale, puteți să aveți efecte secundare. Exemplele includ:
Calciu: Suplimentarea excesivă cu calciu pe termen lung este asociată cu creșterea riscului de atac de cord. Teoria este că deși calciul este benefic pentru oase, corpul uman poate depozita calciu în exces pe pereții arterelor, cauzând îngustarea lor și mai târziu chiar închiderea.
Vitamina A: Nivelele ridicate de vitamina A pot cauza simptome de greață și căderea părului și pot crește riscul de cancer pulmonar pentru fumători. Există riscul malformațiilor în cazul sarcinii pentru femeile care folosesc vitamina A în exces.
Fier: Fierul poate fi toxic în exces. Greața, senzația de vomă și diareea pot progresa în atacuri de apoplexie, vedere dublă și ritm alert al inimii. Supradoza de fier este foarte periculoasă pentru copii.
Mangan: În exces, manganul poate cauza dureri de cap, crampe musculare, oboseală, agresivitate, tremurături.
Concluzie
Majoritatea persoanelor nu necesită consumul de multivitamine. Anumite vitamine și minerale conținute într-un supliment alimentar pot fi folositoare în cazul prezenței unor deficiențe, dar sursele alimentare sunt absorbite în general mai bine.
În cazul în care aveți o deficiență anume, este recomandat să suplimentați doar acele vitamine sau minerale mai degrabă decât să folosiți o pastilă care conține alte suplimente de care nu aveți nevoie.