Parenting-ul și comunicarea pozitivă

SHARE

 

 

Rolul empatiei în gestionarea emoțiilor

 

Empatia se referă la abilitatea de a înțelege și împărtăși emoțiile celor din jur, adică abilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva celorlalți. Empatia este crucială atunci când vorbim despre dezvoltarea relațiilor pozitive.

Una dintre nevoile principale ale copilului este de a simți că mediul în care crește este sigur și validant. Adică, pentru a se dezvolta din punct de vedere emoțional, copilul trebuie să simtă că emoțiile sale sunt înțelese și acceptate. Mai exact, copilul are nevoie de răspunsuri empatice, atunci când își comunică problemele. Primind validare din partea părinților, copilul învață să se auto-valideze, fapt ce contribuie la dezvoltarea abilităților de gestionare a emoțiilor.

 

parenting and positive communication-1

 

Pași în exprimarea empatiei în discursul cu cei din jur:


1.    Conștientizarea propriilor emoții
În special în timpul conversațiilor dificile, este important să ne dăm seama de momentele în care propriile emoții negative ne sunt activate, precum și cauza lor. De multe ori, cauzele emoțiilor negative este reprezentată de gânduri mai puțin sănătoase, care pot fi corectate. 
În cazul relației cu copiii, gândurile nesănătoase pot fi „Ar trebui să mă asculte/înțeleagă.”, „Nu mai suport comportamentul lui.” sau „Este un neascultător!”. 
Acestea pot fi corectate, dacă reușim să le înlocuim cu gânduri mai sănătoase, precum „Este doar un copil, e normal să nu înțeleagă mereu.”, „Îmi este dificil, dar pot accepta asta pentru o perioadă” sau „Deși are momente când este neascultător, îl iubesc și înțeleg.”.

2.    Conștientizarea emoțiilor copilului
Pentru a putea exprima empatia, este necesar să ne punem în pielea celeilalte persoane. Încearcă să îți imaginezi ce simte copilul, prin prisma trăirilor pe care le-a avut până acum. De exemplu, se poate ca un eșec „minor” de la grădiniță să nu ți se pară important, dar, pentru copil, acesta reprezintă, poate, primul moment în care nu a reușit să se descurce bine. Astfel, el nu știe cum să gestioneze acest eșec, având nevoie de sprijinul părinților.

3.    Numirea emoțiilor copilului
Atunci când identifici o emoție prezentă la copil, este bine să o comunici. Acest fapt îl va ajuta să învețe să își identifice și numească emoțiile.
De exemplu, poți să îi spui „Acum văd că ești supărat. Am dreptate?”. Ajută dacă poți spune și cauza pentru care crezi că au apărut respectivele sentimente, pentru a facilita gândirea tip „cauză-efect” (ex. „Cred că ești supărat pentru că te-ai certat cu prietenul tău.”).

4.    Comunicarea faptului că accepți emoțiile
După ce ai identificat emoțiile copilului, transmite-i faptul că este în regulă să le simtă. De multe ori, dorind să oferim consolare, suntem tentați să spunem „Nu mai fi supărat!”, „Va trece!” și vorbe similare. Deși intenția din spatele acestor vorbe este bună, ele pot fi interpretate ca un semn că persoana care le spune nu înțelege gravitatea situației sau nu acceptă emoțiile noastre dificile. 
Pentru a arăta empatie, este mai util să spunem „Înțeleg că acum ești supărat. Și eu aș fi supărată dacă m-aș fi certat cu o prietenă bună.”. Este bine să nu oferim sfaturi sau recomandări, dacă acestea nu sunt solicitate.

 

Exprimarea și acceptarea emoțiilor


Comunicarea empatică este esențială pentru dezvoltarea unei relații bune între părinte și copil, dar și pentru dezvoltarea abilităților de reglare emoțională în cazul copilului. Oferindu-i un exemplu de comunicare blândă, acesta va interioriza discursul empatic și va putea, ulterior, să își exprime și tolereze cu mult mai mare ușurință emoțiile.