Donarea de organe – Partea a doua

SHARE

În articolul precedent am discutat despre donarea de organe de la donatori decedați, dat fiind faptul că cele mai multe donări de organe au loc după ce donatorul nu mai este în viață. În articolul de azi vom discuta mai multe despre donarea de organe de la un donator viu. 

Donarea de organe de la donatori vii reprezintă aproximativ 4 din fiecare 10 donări. Cele mai multe au loc în cadrul familiei sau între prieteni apropiați. Există și cazuri în care unii oameni acceptă să doneze când este nevoie și pentru oameni necunoscuți. În 2018, în Statele Unite, s-au efectuat 6800 de donări de organe de la donatori în viață.

Ce organe sau țesuturi pot fi donate?

Organe:

  • Unul dintre rinichi – cel mai frecvent organ donat
  • Unul dintre cei doi lobi ai ficatului – datorită capacității de regenerare a ficatului, restul organului se va regenera complet în scurt timp
  • Un plămân sau o parte din acesta, o porțiune din pancreas, o parte din intestinul subțire – aceste organe nu se regenerează, însă porțiunea rămasă, respectiv cea donată sunt suficiente pentru funcționarea la parametri normali

Țesuturi și celule:

  • Grefa de piele – după o intervenție chirurgicală care presupune îndepărtarea pielii, de exemplu abdominoplastia
  • Grefa de os – în cazul unor intervenții la nivelul genunchiului sau șoldului
  • Celule stem hematopoietice din măduva osoasă sau din sângele din cordonul ombilical
  • Sânge și componente sanguine (eritrocite, trombocite, plasma)

 

Atât sângele, cât și măduva osoasă se refac și pot fi donate de mai multe ori de-a lungul vieții. Intervalul de timp minim între două donări de sânge nu poate fi mai mic de 8 săptămâni și nu trebuie să depășească 3 donări/an la femei si 4-5 donări/an la bărbați.

 

Ce e important de știut atunci când vrem sa donăm?

Donatorii de organe trebuie să fie într-o formă fizică bună, să fie sănătoși, fără boli cronice, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani, să nu aibă sau să fi avut diabet, cancer, hipertensiune arterială, afecțiuni renale sau cardiace

Donarea unui organ implică anumite riscuri, care trebuie evaluate în raport cu beneficiile

Aspectul financiar – în unele cazuri este necesară o perioadă mai lungă de repaus și absență de la locul de muncă, fapt care poate duce la o destabilizare financiară (de exemplu donarea unui rinichi)

Efectele pe termen lung – datele arată că durata de supraviețuire posttransplant nu este afectată, probabil datorită faptului că donatorii sunt persoane sănătoase și donarea unui organ sau a unei părți dintr-un organ, nu le-a scurtat viața; în țara noastră nu există o monitorizare posttransplant pe termen lung a donatorilor.

 

Cum se donează măduvă osoasă?

Donarea de măduvă osoasă este o procedură medicală prin care sunt recoltate celule stem hematopoietice din osul bazinului. Se desfășoară sub anestezie, într-o sală operatorie. Durata spitalizării este în general de 24 de ore. Există puține riscuri, legate în principal de anestezie. Pot apărea și câteva reacții adverse, precum durere la locul puncțiilor, oboseală, durere de cap. Recuperarea totală are loc în aproximativ 20 de zile de la donare.

 

photo-1580508158643-4bf9f8da03c6

 

Donarea de sânge

Donarea de sânge și de componente sanguine implică foarte puține riscuri. Procedura este una simplă și care durează puțin timp, însă dacă sângele este sănătos, puteți contribui la salvarea a 3 vieți. Din punct de vedere statistic, fiecare om de pe planetă are de-a lungul vieții nevoie de sânge, cel puțin o dată. La noi în țară, la fiecare 3 secunde o persoană are nevoie de sânge.

 Nevoia de sânge este constantă și din păcate, țara noastră se află pe ultimele locuri la acest capitol. Transfuziile de sânge sunt esențiale în accidentele grave, în unele intervenții chirurgicale și sunt de multe ori necesare pentru pacienții oncologici.

 

Donarea de organe a devenit, de-a lungul timpului, un tratament din ce în ce mai utilizat. Utilizarea acestuia este însă limitată de deficitul de organe disponibile.

Motivele pentru care cei mai mulți oameni nu donează sunt multe și variate și probabil că toate au la bază lipsa educației medicale cu privire la acest subiect. Donarea unui organ, în timpul vieții, reprezintă o decizie majoră și trebuie luată ținând cont atât de beneficii, cât și de potențialele riscuri.

Pe de altă parte, donarea de sânge este un act medical ale cărui riscuri sunt minime, și în plus, aduce beneficii asupra sănătății donatorului, prin creșterea imunității, scăderea riscului de accident vascular, scăderea riscului de a dezvolta anumite forme de cancer și totodată cu ocazia donării puteți afla și dacă sunteți sănătos, prin efectuarea analizelor de sânge.

Toate aceste avantaje, nu ar trebui însă să stea la baza donării de sânge, donarea de sânge fiind un gest umanitar, comunitar, menit să răspundă nevoii constante de sânge cu care ne confruntăm.