Cum își trăiesc copiii și adolescenții emoțiile - Partea întâi

Nevoile emoționale ale copiilor și adolescenților

De ce este important să cunoaștem nevoile emoționale ale copiilor?

Terapia centrată pe scheme cognitive (Young 1990, 1999) este un tip de psihoterapie cognitiv-comportamentală care accentuează importanța tiparelor de gândire și comportament dobândite, în principal, în primii ani ai vieții. Mai exact, persoanele învață, încă din copilărie, cum să se raporteze la cei din jur, la lume și la propria persoană. Copii învață aceste aspecte observând interacțiunile persoanelor din jur, precum și modul de raportare al acestora la copil.

Atunci când un copil se dezvoltă într-un mediu care îi frustrează anumite nevoi, poate dezvolta comportamente sau tipare de gândire nesănătoase. Tiparele dobândite în copilărie și adolescență se pot menține și în viața adultă, creând dificultăți de adaptare, relaționare și emoționalitate negativă.

Care sunt nevoile emoționale ale copiilor?

Young și colaboratorii (1990, 1999) propun existența a cinci nevoi emoționale principale, prezente la majoritatea oamenilor:

Nevoia de siguranță și atașament

Aceasta se referă la nevoia oamenilor (și în special a copiilor) de siguranță, protecție, stabilitate și acceptare. Copilul trebuie să simtă că mediul în care crește îi poate oferi siguranță fizică și protecție, dar și căldură, înțelegere, empatie. El trebuie să simtă că mediul familial este caracterizat de acceptare și susținere.

Nevoia de autonomie și independență

Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de liberate. Bineînțeles, gradul de autonomie de care aceștia au nevoie diferă în funcție de nivelul de dezvoltare și abilitățile copilului. Totuși, copiii au nevoie de situații în care își pot demonstra competența, prin asumarea de mici riscuri și luarea deciziilor. Având reușite în astfel de situații, ei își vor dezvolta încrederea în propria persoană.

Nevoia de exprimare a emoțiilor

Copiii au nevoie de un spațiu în care exprimarea emoțiilor este permisă. Atât emoțiile pozitive, cât și cele negative, sunt firești și fac parte din spațiul psihic al oricărei persoane. Atunci când exprimarea sentimentelor este primită cu empatie din partea părintelui, copilul învață să își accepte și el, la rândul său, emoțiile. Studiile arată că acceptarea emoțiilor negative contribuie semnificativ la bunăstarea psihologică (ex. Ford și colab., 2018). Așadar, chiar dacă poate fi tentant să consolăm un copil imediat ce el exprimă o emoție negativă, spunându-i, de exemplu, „să nu mai plângă”, acest lucru poate fi interpretat de acesta ca o tentativă de inhibiție a exprimării suferinței.

Nevoia de spontaneitate și joacă

Spontaneitatea și joaca pot fi relaționate apariției emoțiilor pozitive, precum bucuria și entuziasmul. Deși structura și disciplina sunt foarte importante pentru o dezvoltare armonioasă, este de asemenea important ca în viața copilului să existe mici bucurii neplanificate și timp pentru joacă. În acest fel, copilul poate dezvolta emoționalitatea pozitivă. Mai mult, prin joc, copiii dezvoltă abilități de socializare, de gestionare a emoțiilor și de învățare (Yogman și colab. 2018), jocul fiind, așadar, esențial pentru buna dezvoltare.

Nevoia de limite realiste

Deși unii părinți se simt vinovați atunci când sunt nevoiți să seteze limite în relația cu copilul, pe termen lung, limitele sănătoase au un rol important în dezvoltarea autocontrolului și disciplinei. Astfel, copilul învață care lucruri sunt permise și cum să își gestioneze frustrarea atunci când nu primește tot ce și-ar dori. Limitele setate în familie pot fi generalizate ulterior la alte contexte, reglementate (ex. școala), favorizând adaptarea psiho-socială.

Frustrarea acestor nevoi poate apărea în diverse situații.
O primă situație este cea în care experiențele bune din viața copilului sunt prea puțin frecvente (de exemplu, copilul nu primește suficientă empatie). O altă situație este cea a traumatizării, de exemplu cea în care copilul este victima violenței domestice.
Pe de altă parte, nevoia de limite realiste poate fi frustrantă deoarece copilul primește prea multe lucruri, care ar trebui oferite cu moderație.
O ultimă situație este cea în care copilul internalizează comportamentele negative ale celor din jur, preluându-le modelul.