Amenajarea corectă a spațiului de lucru acasă

SHARE

Indiferent de mediul nostru de muncă, acasă sau la birou, ergonomia spațiului de lucru este esențială pentru a ne menține starea de sănătate, nivelul de productivitate și optimizarea sarcinilor. Cea mai bună metodă prin care putem aplica aceste concepte ergonomice este dezvoltarea unor obiceiuri simple, dar cu un impact major asupra stilului nostru de viață.

Aceste obiceiuri au scopul de a ajusta anumite aspecte din rutina noastră. Am rezumat un set de recomandări precum:

  • Definește spațiul tău de lucru. Dacă lucrezi de acasă, încearcă să eviți pozițiile de lucru din pat sau de pe canapea. Acestea pot suprasolicita coloana vertebrală producând durere și tensiune la nivel muscular.
  • Amenajează spațiul astfel încât să ai parte de lumină naturală, posibilitatea de a aerisi frecvent și o temperatura adecvată de lucru (20-21 grade Celsius). Lumina în spațiul de lucru are un rol semnificativ în ceea ce privește performanța noastră cognitivă. Iluminatul insuficient sau căldura/frigul excesiv pot să creeze disconfort vizual și termic cu efecte negative asupra stării noastre fizice și psihice: oboseală, diminuarea energiei și a nivelului de concentrare.

    spatiu de lucru acasa
  • Limitează expunerea la blue light (ecranele albastre). Aceasta este cunoscută ca fiind tipul de lumină care interferează cel mai agresiv cu corpul uman prin afectarea somnului, scăderea nivelului de melatonină și alterarea ritmului circadian cu importante repercusiuni asupra sistemului cardiovascular, metabolic și imunitar. Pentru a reduce aceste efecte: evită utilizarea dispozitivelor electronice cu cel puțin 30 minute înainte de culcare, iar în timpul zilei ia pauze frecvente și renunță sa le mai folosești. Stai la lumina soarelui cel puțin 30 minute pe zi, stabilește-ți o dietă echilibrată cu un aport substanțial de vitamine și o hidratare corectă. Poți de asemenea să utilizezi aplicații de filtrare a luminii albastre precum Night Shift sau Flux.
  • Folosește echipamente adecvate precum: biroul ajustabil, scaunul ergonomic sau mingea care susțin coloana vertebrală și aliniamentul corpului. Improvizează și folosește-te de obiectele din casă pentru a adapta biroul tău: perne pentru suport lombar și cervical sau cutii de carton pentru standing desk.
  • Postura de lucru este de asemenea un factor ergonomic esențial. Este important să ne poziționăm corect astfel încât să reducem presiunea la nivelul gâtului și a coloanei vertebrale prin reglarea ecranului la nivelul ochilor. De asemenea este recomandat să păstrăm un unghi deschis de 90-100 grade la nivelul coatelor și să evităm poziții vicioase precum statul picior peste picior la birou.